APPLE câștigă procesul cu SAMSUNG. Verdict în cel mai mare proces comercial al SECOLULUI: DESPĂGUBIRI DE 1 MILIARD DE DOLARI

Publicat: 25/08/2012, 14:03
Actualizat: 29/07/2014, 19:13

Tribunalul american care judeca procesul intentat de Apple companiei Samsung, acuzată că i-a copiat patentele, a acordat 1,051 miliarde de dolari despăgubiri, constatând că gigantul corean a încălcat unele dintre brevetele Apple, relatează Reuters. În același timp, au fost respinse drept nefondate acuzațiile Samsung, potrivit cărora și Apple ar fi încălcat unele dintre brevetele sale, scrie BBC News.

Juriul a deliberat mai puțin de trei zile înainte de a ajunge la verdict în unanimitate, timpul scurt sugerând că cele nouă persoane din completul de judecată au întâmpinat puține dificultăți în a concluziona că Samsung a copiat iPhone și iPad, mai scrie Reuters.

Samsung a anunțat deja că va ataca „imediat” verdictul. „Este trist că legea patentului poate fi manipulată astfel încât să îi oferi unei companii monopol asupra unui dreptunghi cu colțuri rotunjite. Verdictul de astăzi nu este o victorie pentru Apple, ci o pierdere pentru consumatorii americani. El se va traduce în mai puține opțiuni, mai puțină inovare și prețuri posibil mai mari”, a declarat compania sud-coreeană, potrivit Huffington Post.

Suma decisă pe post de despăgubire este mult sub cele 2,5 miliarde de dolari cerute de Apple când a intentat procesul. Acțiunile gigantului american au crescut cu 2% în orele de după anunțarea verdictului până la un nivel record de 675 de dolari. Brian Love, un profesor de drept din SUA, a descris decizia drept o victorie zdrobitoare pentru compania fondată de Steve Jobs. „Este cel mai bun scenariu la care putea spera Apple”, a declarat Love.

Lovitură dură și pentru Android

Decizia Curții, care a venit mai repede decât era așteptat și după un proces de un an, a fost citită într-o sală de judecată din San Jose, California. Potrivit Reuters acesta POATE duce la interdicția de vânzare pentru unele produse Samsung, între care telefoanele Galaxy și tableta Galaxy Tab, și va consolida poziția dominantă a Apple pe piața gadget-urilor. Principalele patente copiate de Samsung sunt cele care vizează funcția de „multitouch” și ‘bounceback”, inventate de cei de la Apple.

Mai multe companii care vând smartphone-uri bazate pe sistemul de operare Android de la Google ar putea fi date, la rândul lor, în judecată de către Apple, scrie Reuters. De altfel, procesul împotriva Samsung, cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, este considerat o luptă tangențială războiului cu Google, conform New York Times. Conducerea Apple, în frunte cu regretatul Steve Jobs, a acuzat Google în repetate rânduri că a furat invoațiile Apple. Androidul, i-a spus Jobs biografului său, este „un produs furat”.

În perioada imediat următoare, avocații Aplle vor încerca să obțină retragerea urgentă a telefoanelor și tabletelor Samsung de pe piața americană. Totodată, ei au dreptul să solicite triplarea despăgubirilor decise de instanță, explică Huffington Post.

Câteva dintre modelele de smartphone-uri Samsung care ar fi încălcat brevetele Apple

Verdictul din confruntarea Apple-Samsung este așteptat să aibă efecte majore pe toată piața smartphone-urilor. Se crede că, după acest proces, companii producătoare de telefoane mobile pe sistemul Android vor decide să ăși schimbe software-ul, de frică să nu ajungă și ele în sala de judecată, față în față cu „armata” de avocați ai gigantului Apple. „Unii dintre acești productători ar putea ajunse să spună că le place Androidul, dar chiar nu vor să se mai bată cu Apple”, a declarat pe Huffington Post Christopher Marlett, CEO-ul unei bănci de investiții axată pe bunuri intelectuale. Poziția sa este susținută și de alți analiști de pe piață, care consideră că verdictul în procesul Apple-Samsung este o lovitură la fel de dură pentru Android precum este pentru Samsung.

În timpul pledoariilor finale, Harold McElhinny, unul dintre avocații Apple, a susținut că Samsung a trecut printr-o „criză de design” după lansarea iPhone-ului, în 2007. Pe fondul acestei presupuse crize, conducerea companiei cu sediul în Seul a decis să facă bani în mod ilegal, de pe urma „produsului revoluționar” al americanilor.

În replică, avocații Samsung au susținut că gigantul sud-coreean nu a făcut decât să le ofere consumatorilor ceea ce doreau: smartphone-uri cu ecrane mari.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Bărbatul omorât în bătaie de doi tineri de 16 și 20 de ani lângă Parcul...
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”....
FOTO. Mădălina Ghenea, apariție absolut incendiară! Pictorial hot după ce s-a despărțit de milionar
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Rechinul fantomă și Diavolul de mare: Cum arată cele mai noi drone militare subacvatice ale...
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la...
Înfiorător! Ce au găsit medicii în creierul lui Robert F. Kennedy Jr. „Mi-a mâncat o...
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis...
EXCLUSIV / Ce despăgubiri ar putea să primească familiile victimelor accidentului din 2 Mai? Suma...
Când ajunge ciclonul în România! Meteorologii declară că valul de aer rece aduce lapoviță și...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu...
Adrian Sârbu: Obiectivul unic al viitorilor europarlamentari este să-i facă pe români să se simtă...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Anunțul venit acum despre PACE. Putin este de acord
Jean de la Craiova, după ce s-a zvonit că și-a înșelat soția. „Ochii văd, inima...
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are...
Monica a lăsat în urmă lacrimi de durere! Mărturiile șocante ale mamei îndoliate, care și-a...
Robi și Julia, un nou schimb acid de replici în Casa Iubirii! Concurenta este revoltată...
De ce nu mai vor copiii lui Alin Oprea să știe de el: "Și eu...
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau...
Iată de ce durerile de cap declanșate de sex pot fi periculoase
×